Nominalizat anul acesta in cadrul tuturor festivalurilor, atit europene, cit si internationale, filmul lui Jaques Audiard ajunge tot timpul al doilea. Care sa fie, oare, filmul preferat de critici si de jurii? Pina in momentul vorbirii, Das Weisse Band (M. Haneke, Germania) a ras tot ce era de ras, mai putin premiul Academiei Britanice de Film pentru cel mai bun film strain, care i-a revenit Profetului. Asadar multa BAFTA si la Oscaruri. Marturisesc ca mie, filmul lui Haneke nu mi-a clintit nici un fir de par.
Era greu de crezut ca Audiard va reusi sa egaleze cu vreun film, sensibilitatea transmisa prin De battre mon coeur s'est arrêté [2005]. Uite c-a reusit chiar mai mult de atit, si imi permit sa profetesc ca nu va face niciodata un film mai bun ca acesta.
Un Prophète este thrillerul francez clasic, din categoria prison gangster pictures, cu mult substrat social, educational, etnic, rasist, si nu in ultimul rind, politic. Firul narativ se tese in jurul lui Malik El Djebena, jucat magnific de tinarul debutant Tahar Rahim. Malik, un adolescent orfan si analfabet, in virsta de 19 ani, de origine araba, este inchis pe 6 ani pentru o infractiune minora, agresarea (fara dovezi) a unor ofiteri de politie. Vulnerabilitatea sa il trimite imediat in plasa lui Cesar corsicanul (Niels Arrestrup), seful mafiei italiene din inchisoare. Inca de la inceput, Cesar ii pune in vedere eliminarea lui Reyeb, martor cheie in procesul de incriminare al asociatilor corsicanului, din exterior. Fara prea multe explicatii si fara sa stie ce i se intimpla, Malik se vede nevoit sa aleaga intre propria viata si cea a lui Reyeb. Este alegerea ce-i va schimba viata sau, mai bine zis, alegerea ce-i va salva viata. Acesta e primul episod si cel definitoriu din multele ce vor urma, si pe parcursul carora Malik va fi din ce in ce mai pregatit.
Dupa 19 ani de viata dura, in orfelinat si pe strazi, a carei marturie sunt cicatricile de pe spatele si chipul lui, privat de orice forma de educatie, Malik face scoala vietii intr-o puscarie franceza. Vulnerabilitatea, teama, fragilitatea si lipsa de perspective din primele zile, se transforma abrupt, in forta launtirca, curaj si motivatie. Rahim este magistral in ambele ipostaze. Momentul cheie care face posibila aceasta trecere este acela cind Malik este nevoit sa ia prima viata. Ca tinar arab in Franta, confruntarile legate de rasa sunt evidente; mai mult de atit, in inchisoare, el este arabul din tabara italiana, cel infiltrat printre fratii lui, intr-o societate impartita de mafia italiana si cea araba. Privit ca o oaie neagra de catre arabii din inchisoare, Malik este lucid si ferm "So I should make up for being their slave, by being yours?". Stie tot timpul ce are de facut, se muleaza pe orice situatie, este de partea cui trebuie cind trebuie, calca peste cadavre la propriu, isi vinde si sufletul cind accepta sa comita crima care-i va salva viata, invata sa scrie si sa citeasca , invata dialectul corsican, insa intotdeauna isi urmareste propriul interes. Astfel devine mina dreapta a lui Cesar, un fel de Uncle Tom atit in inchisoare cit si in exterior. Cu timpul primeste misiuni legate de traficul de droguri, in exterior, unde reuseste sa-si faca relatii si sa-si construiasca propriul imperiu, pentru cind va iesi.
Paradoxal, inchisoarea- loc al violentei si fricii- este totodata un spatiu al libertatii absolute unde Malik se reconstruieste ca om si incepe o viata noua.
Cutremuratoare secventa in care Malik repeta, in fata oglinzii din baia celulei, modalitatea prin care il va omori pe Reyeb- cu o lama ascunsa in cerul gurii pe care trebuie s-o manevreze cu limba. Imaginati-va doar, o lama in gura si o chiuveta plina de picaturi de singe diluate in saliva. Sunt momente de o tensiune si o intensitate pe care foarte putine fictiuni sunt in stare sa le transmita. Genul de imagini care-ti ingheata singele in vene si-ti fac palmele sa transpire fara sa stii de ce.
Relatia dintre Cesar si Malik il arunca pe acesta din urma intr-o lupta interioara aflata undeva intre psihologic si supranatural. Malik stie ca nu exista cale-ntoarsa pentru sufletul sau odata ce a cedat tentatiei de a ramine in viata. Povara asasinatului va fi crucea pe care o va purta pina la sfirsit asemeni unui profet, vegheat indeaproape de victima sa, Reyeb, sub forma de inger pazitor.
Malik este profetul prevestitor de rele. Profetia sa e decaderea lui Cesar si propria izbinda. Tot profet este si atunci cind prezice ca masina in care se afla va fi izbita de un cerb. Un alt moment de un realism crud, marca Audiard.
Maestru absolut al filmelor dure cu miez moale, Jacques Audiard face un nou film cu si despre barbati si impactul figurii paterne, chiar daca, in acest film, biologic, nu putem vorbi de vreuna. Orfan si fara perceptie asupra ideii de tata, Malik este fiul pe care Cesar nu l-a avut si nu si l-ar fi dorit niciodata. Cu atit mai impresionant este momentul in care-l vedem intins pe spate in patul prietenilor lui, cu un copilas in brate, neintelegind mare lucru din aceasta apropiere induiosetoare. Iata miezul moale de care vorbeam. Dupa cum spunea chiar Audiard, intr-un interviu: "Pina la urma mi-am dat seama ca lucrul pe care Malik il cauta este acela de a avea un copil. Nu neaparat unul biologic, ci unul pe care sa-l protejeze".
Trailer-ul, putin mai jos...
"filme dure cu miez moale" -foarte tare :)
RăspundețiȘtergereImi place si explicatia cu figura paterna: am simtit-o si eu dar nu am putut-o zice in cuvinte.
Se vede ca daca esti pasionat de ceva, si cronica iese pe masura. Sunt invidios pentru claritatea ideilor, iar invidia unui confrate e cel mai bun compliment :)
:)))))))))) hahaha, multumesc nespus, Lucian. Mie nu mi se pare. Nu e deloc pe masura filmului, cronica mea. Si nici atit de coerenta pe cit mi-as fi dorit. Prea multe mi-a transmis filmul asta, ca sa pot sa redau la fel de multe inapoi, in cuvinte :)
RăspundețiȘtergere