The Fighter [2010]

Am incetat sa ma mai minunez de prestatiile geniale ale lui Christian Bale. Rolul lui Dickie Eklund din The Fighter e inca una din lungul sir, deja premiat cu un Glob de Aur pentru cel mai bun actor in rol secundar. Sa-ti placa Bale ca si actor e ca si cum ai tine cu Brazilia la fotbal- n-ai cum sa fii dezamagit. Ca sa va dati seama despre ce e vorba, uitati-va la film caci e greu de descris in cuvinte ce face Bale in fata camerelor. Nu joaca personajul, ci se joaca cu el: mimica, gestica, limbaj si multa spontaneitate si improvizatie, sunt sigura. The Fighter e filmul lui Mark Wahlberg, si la propriu si la figurat, insa, fara a stirbi ceva din interpretarea lui Wahlberg, caruia a propos, ii vine rolul ca o manusa, Christian Bale fura show-ul, din umbra in mare stil. Filmul e un biopic despre viata lui “irish” Micky (nu Mickey) Ward, boxeurul de categorie semi-mijlocie care l-a invins de trei ori prin knockout pe mult titratul Arturo Gatti. Acesta e virful carierei lui Ward, insa cronologia filmului este cu mult inainte. Cum am spus mai sus, filmul este despre viata, si nu cariera lui Ward. Regizorul David O’Russel expune povestea prin prisma legaturilor de familie: mama- primul fiu, mama- al doilea fiu, mama- restul fiicelor, sot-sotie, tata-copii si, de departe cea mai pregnanta si mai frumos conturata, relatia dintre Micky si Dickie. Amindoi fratii sunt boxeuri, unul cu viitorul inainte, celalalt cu visele naruite, unul e copilul model, celalalt e oaia neagra, unul se tine de sport, celalalt se apuca de droguri, insa destinele lor nu vor sa mearga pe cai diferite.
Dupa Jack Kerouac, Micky Ward a fost a doilea om ce-a pus orasul Lowell pe harta Americii, cum spune si Dickie in film. Din seria filmelor cu box: Rocky, Ragin’ Bull, Million Dollar Baby, Ali, si prin extrapolare, chiar si The Wrestler, mie asta mi-a placut cel mai mult.