Peacock a fost o surpriza destul de placuta, de genul cu cit stii mai putin despre un film, cu atit te surprinde mai placut. Marele plus al filmului este, bineinteles, Cillian Murphy care face cele mai bune roluri de femeie pe care le-a facutvreodata un actor. Intotdeauna un deliciu sa-l privesti. Dupa ce a fost Patrick “Kitten” Braden in minunatul film a lui Neil Jordan, Breakfast on Pluto, Cillian strikes back cu o noua interpretare de 5stele- rolul John/Emma Skillpa. Dupa cum probabil deja v-ati dat seama, este vorba de un rol dublu, antagonic din toate punctele de vedere, cu nuante schizofrenice dupa modelul Dr. Jekyll and Mr. Hyde. Nu stiu ce e mai dificil: sa intrepretezi un rol dublu in care cele doua personaje sunt asemenatoare, sau sa interpretezi un rol dublu in care personajele sunt diametral-opuse. Pentru Murphy pare la fel de simplu: daca rolul din Breakfast on Pluto a fost, mai mult, unul de nuantare, atunci in Peacock, ne ofera doua personaje pe cit de diferite pe atit de puternice. Transformarea lui John Skillpa in Emma Skillpa este radicala, si nu se bazeaza citusi de putin pe machiaj. Tot timpul am avut senzatia ca Cillian Murphy este un actor mult subapreciat, poate din cauza ca, pina acum, s-a ferit in mod elegant de mainstream-ul Hollywood.
Ca actiune filmul este minimal- un episod din viata oraselului Peacock, Nebraska, insa, ca studiu de personaj, este foarte amanuntit. Desi ar putea foarte usor trece drept cliseu, filmul scapa de aceasta capcana datorita actorilor din distributie; pe linga Cillian Murphy, mai apar Susan Sarandon, Ellen Page si Bill Pullman. John si Emma Skillpa sunt barbat si femeie, sot si sotie, isteric si sensibil, rau si bun, doua fete ale aceleiasi medalii. Emma a fost dezvoltata de John ca efect al unei copilarii traumatizante, marcata de figura materna; odata cu pierderea mamei, personalitatea copilului se dedubleaza. Un fel de Noman Bates: “Mother! Oh God, Mother !! “. John va vrea sa devina mama sa, pentru copilul lui. Ce este, insa fascinat in Peacock, si ceea ce m-a prins si pe mine, este ca aceasta dedublare nu se face in mod constient sau premeditat. Pe tot parcursul filmului te vei trezi intrebindu-te daca este o gluma si Emma/John se joaca dinadins cu vietile celor din jurul lui/ei/lor sau chiar este vorba despre un caz patologic. Finalul este natural, fara twisturi, lucru pentru care filmul a fost destul de criticat. Mie mi s-a parut exact cum trebuia, nu era nevoie de nici o surpriza la sfirsitul unui film in care accentul nu cade pe actiune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu