BOY A [2007]

Regizorul irlandez John Crowley face din nou echipa cu scenaristul Mark O’Rowe (au facut impreuna Intermision, 2003) pentru adaptarea pe ecran a romanului lui Jonathan Trigell, Boy A. Filmul face, oarecum, parte din seria filmelor dure cu miez moale. Dar amar. Si nu doar din punctul asta de vedere imi seamana cu Un Prophete sau 13 Tzameti, ci si din punctul de vedere al personajului principal. Acestea sunt genul de filme care lanseaza cariera unui debutant. La fel ca Tahar Rahim sau George Babluani, tinarul britanic Andrew Garfield este mesmerizant in rolul lui Jack Burridge.

Boy A este minunat de la cap la coada, chiar si in momentele in care iti vine sa urli disperat de ciuda si frustrare. Foarte pe scurt, filmul prezinta povestea unui baiat, Eric Wilson, care incearca sa-si reia viata dupa 14 ani petrecuti in inchisoare, pentru uciderea, in complicitate cu baiatul B, Philip Craig, a unei fetite de 10 ani. Planurile din trecut se interpun peste cele din prezent, cu flash-uri retrospective din copilaria micutilor Eric si Philip. Daca in prezent, este filmul lui Eric/Jack, in planul trecut, este cu siguranta filmul lui Philip Craig (1983-2000), acest mic Lord of the Flies, jucat excelent de foarte expresivul Taylor Doherty. Din inchisoare, mai iese doar baiatul A, la 24 de ani, si sub atenta supraveghere a devotatului asistent social Terry (Peter Mullan). Mutat in Manchester si cu o noua identitate, Jack Burridge, Boy A isi reface, cuminte, viata: se muta intr-un apartament, isi gaseste de lucru, isi face prieteni si se indragosteste de blonda Michelle…insa toate acestea cu frica zilei de miine. John Crowley ne asterne perfect calmul de dinaintea furtunii. Din instinct de pura bunatate, Jack impreuna cu colegul sau de munca, Chris, salveaza o fetita dintr-un accident de masina. Si astfel, criminalul devine erou, dar eroul avea sa dezvaluie fata criminalului. Salvarea fetiei il izbaveste spiritual, insa il arunca in ghearele unei media care asteapta de 14 ani sa-l sfisie.

Andrew Garfield face un tur de forta impresionant, si te face sa te atasezi atit de mult de personaj incit te trezesti cu nevoia fizica de a-l proteja cu orice pret, ca pe cineva drag. Debordanta usurinta cu care trece prin toata paleta de simtiri, a caror numitor comun este, mereu, frica. Jack (observati numele simplu pe care si l-a ales, gen boy next door, din dorinta de a trece neobservat si a duce o viata normala) este asemeni unui nou nascut care vede lumea pentru prima data. Este sensibil si nesigur in relatia cu Michelle, ingrozit la gindul c-ar putea-o pierde, dar si macinat de vinovatie cind este nevoit sa o minta cu privire la identitatea lui; este fericit ca un copil cind este cu Terry si reuseste sa-I faca cinste cu masa din primul lui salariu, pe care oricum nu stie cum altfel sa-l foloseasca, dar si implinit cind vede ca macar cineva este mindru de el. Fata de putinii prieteni este devotat 100%, devenind furios si instinctiv cind unul din ei este amenintat. Secventa in care o salveaza pe micuta din accident este induiosatoare peste masura, poate una dintre cele mai frumoase ale filmului. Iar cind isi vede poza in ziar in cele doua ipostaze, aceea de erou, linga aceea de criminal, devine ingrozit si speriat asemeni unui animal incoltit. Relatia cu Terry este una cu totul deosebita: pentru Jack el este tatal pe care nu l-a cunoscut niciodata, iar pentru Terry, Jack este fiul de care poate in sfirsit sa fie mindru, spre deosebire de relatia pe care acesta o are cu fiul biologic, Zeb (James Young). Zeb este fiul risipitor, nedorit, dar reintors acasa pentru a distruge universal unui tata , in sfirsit alinat.

Pe final, reteta succesului lui Andrew, ingrozit de idea personajului pe care urma sa-l joace, si ingrijorat ca nu avea sa fie destul de bun, de interesant si de unic. “Intotdeauna am sentimentul asta. Si este dificil sa-ti dai seama daca trebuie sa te afli in starea asta ca sa devii creativ. Trebuie neaparat sa devii o epava? Nu am prea multa experienta in fata camerei si nici nu stiu trucuri anume, insa daca reusesti sa cistigi increderea publicului, atunci cu siguranta il vei face sa te iubeasca. Jack stia ca nu avea cum sa fie el insusi si de aceea nu a reusit. Stia ca lumea (publicul) nu il va accepta. Asta a fost o metafora pentru mine. Daca nu esti cu totul deschis, nu vei reusi.”